Ungaria

Ungaria este un stat situat in Centrul Europei, in Campia Panonica si la poalele sudice ale Carpatilor Occidentali Interiori, la o distanta egala de Oceanul Atlantic, Muntii Ural, respectiv de Marea Mediterana si Marea Nordului. Se invecineaza cu Serbia la sud, Croatia si Slovenia la sud-vest, Austria la vest, Slovacia la nord, Romania la est si cu Ucraina la nord-est.

Capitala este la Budapesta. Orasul este situat pe ambele maluri ale Dunarii. În partea de est a Dunarii se afla Pesta, care ocupa doua treimi din suprafata, iar pe partea de vest se afla Buda, cealalta treime a orasului. Aeroportul Liszt Ferenc din capitala face legatura cu toate capitalele lumii.

Obiective turistice: Cladirea Parlamentului Ungariei este locul in care se intalneste Adunarea Nationala; este una dintre cele mai frumoase cladiri legislative din Europa si al treia cladire ca marime din lume ce gazduieste un Parlament national. Palatul Regal a fost distrus si reconstruit de multe ori. Regele Bela al IV-lea a inceput constructia palatului in secolul al XIII-lea dupa invazia mongolilor. Palatul original a fost construit in stil gotic si a continuat sa fie extins timp de 300 de ani. Ca parte a lucrarilor de renovare ale cartierului ce gazduieste Palatul Regal din Budapesta, a fost construit si Bastionul Pescarilor in anul 1905. Biserica Matthias se afla in Buda si este unul din principalele obiective turistice din capitala Ungariei. Piata Eroilor este unul din cele mai vizitate obiective turistice din Budapesta si se afla in fata Parcului Central la capatul Bulevardului Andrassy, una dintre strazile cele mai importante din Budapesta. Podul cu lanturi a devenit unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Budapesta. Podul face legatura peste Dunare intre Pesta si Buda. Ofera una dintre cele mai frumoase privelisti din oras, cu toata maretia Dunarii ce isi gaseste drumul pe sub acest pod. Basilica Sf. Stefan este o relicva sfanta ce ofera o priveliste superba. Basilica Sfantul Stefan este dedicata primului rege al Ungariei, Sfantul Stefan. Opera din Budapesta un obiectiv turistice ce ofera vizitatorilor sai arhitectura si performanta artistica deosebita. Cladirea Operei din Budapesta isi asteapta vizitatorii cu un program muzical foarte bogat ce se intinde pe tot parcursul anului. Desigur doar arhitectura cladirii in sine merita sa fie vazuta. Marea Sinagoga din Budapesta este cea mai frumoasa sinagoga din lume si a doua ca marime, si este cu siguranta un obiectiv turistic ca nu trebuie ratat. Situata pe Dunare, Insula Margareta are o lungime de 2.5 km si este un obiectiv turistic ce atrage o multime de turisti, devenind principalul loc de recreere din Budapesta. Toti iubitorii de shopping vor gasi atractiva o vizita pe Vaci Utca atunci cand vor vizita Budapesta. Strada se afla intre Piata Vorosmarty, unde incepe o zona pietonala, si Marea Piata Centrala (Nagycsamok) de langa Fovam Ter. Strada Vaci a luat nastere in secolul al 18-lea, desi marea parte a cladirilor incantatoare ce pot fi admirate astazi de turistii aflati in Budapesta, dateaza din secolul al 19-lea si inceputul secolului al 20-lea.

Clima este temperata cu 4 anotimpuri cu temperatura medie a lunii iulie este de 22°C , cea a lunii ianuarie este de -1°C, cantitatea de precipitatii anuale este de cca. 600 mm. Imbracamintea recomandata este cea specifica fiecarui sezon.

Limba oficiala este maghiara. In hoteluri si restaurante se vorbeste si engleza.

Moneda nationala este Forintul (1 forint = 100 filléri). Cardurile de credit sunt acceptate pe scara larga. Tipping: bacsisul se lasa la discretie.

Ora locala este GMT+1.

Bucataria: Din retetele traditionale trebuie sa incercati: clatite umplute cu varza acra, gulas cu carnaciori, gulas cu carne de porc, kürtőskalács de casa, pacalt porkolt krumpli pire(tocana de burta cu piure), papricas de pui cu galuste, risotto cu ficatei de pasare si tort dobos.

Mai multe detalii...

Circuit Noiembrie Capitale Imperiale

Pachet 7 nopti >> 299 euro/persoana

Descoperiti trecutul infloritor al marilor capitale imperiale Europene. Calatoriti in timp pasind pe strazile capitalelor Austriei, Cehiei, Ungariei si Slovaciei, aflati povesti cu printi si printese, dezlegati misterele politice din trecut, admirati monumentele arhitecturale de exceptie si  bucurati-va de o experienta culturala unica!

Detalii

Trip Tips

trip tips

Alerte de calatorie

alerte de calatorie

Jurnal de vacanta

jurnal de calatorie

Filosofia calatoriilor

filozofia calatoriilor

Cool Time by VacantaCool

Abonare Newsletter - Cele mai noi oferte

Social Media

Parteneri