Iatӑ cӑ ușor, ușor a trecut și vara anului 2015, calendaristic vorbind, cӑci termometrele ne arată în continuare temperaturi de 30 grade celsius. Știu, veți spune cӑ mӑ plȃng de cӑldura dupӑ care voi tȃnji ȋn urmӑtoarele luni. Și nu greșiți cu nimic. Omul rӑmȃne veșnic nemulțumit, dacӑ e (prea) cald sau dacӑ vine crivӑțul.

Și dacă tot am amintit de frig am cӑutat cȃteva variante de locuri pentru Revelion. Mai bine sӑ alegi decȃt sӑ culegi, nu-i așa?!  Știu cӑ ȋn luna decembrie o să vă săturați de zӑpadӑ, colindӑtori și bucate tradiționale, așa cӑ lansez pentru voi urmӑtoarea provocare: Anul Nou sӑ vӑ gӑseascӑ ȋn costume de baie, cu nasurile și umerii pȃrliți de soare, iar în loc de șampanie sӑ beți un cocktail rӑcoritor. V-am fӑcut curioși?

Vӑ invit sӑ citiți propunerile mele pentru Revelion, și ca sӑ nu vӑ fie greu sӑ alegeți vӑ numesc numai trei destinații:

SHARM EL SHEIKH

Stațiunea egipteanӑ de la malul Mӑrii Roșii – Sharm El Sheikh, un loc exotic, dar accesibil și celor cu un buget restrȃns. Piramidele, Sfinxul, Valea Regilor sau Mӑnӑstirea Sfȃnta Ecaterina sunt cele mai importante atracții turistice ale Egiptului. Piramidele de la Gizeh, ȋntr-un numӑr extrem de mare (peste 80) sunt monumente egiptene reprezentative ȋn ȋntreaga lume, iar Sfinxul, aflat ȋn apropiere, este de fapt o statuie uriașӑ, sculptatӑ ȋn piatrӑ dupӑ chipul faraonului Khaefre, cu corp de leu și cap de om. Oferta completӑ o puteți analiza aici.

ZANZIBAR

Știți unde s-a nӑscut Freddy Mercury? Cӑci acolo vreau sӑ vӑ trimit sӑ vӑ ȋncepeți noul an. Este vorba de un loc de pe continentul Africa, mai exact Zanzibar. Apele Oceanului Indian, plajele ȋntinse și palmierii plini cu nuci de cocos cu siguranțӑ vӑ vor face șederea mai frumoasӑ. De data asta nu vă trimit într-un safari dar vă recomand să faceți lucuri inedite: plimbați-vӑ cu dhow-ul, o barcӑ de lemn, cu o velӑ triunghiularӑ, specificӑ zonei, ȋn jurul insulelor mici din apropiere sau chiar pȃnӑ la insula privatӑ Mnemba ce aparține faimosului cȃntӑreț Mercury, faceți snorkeling și safari sau turul mirodeniilor – Spice Tour. Ori leneviți pur și simplu pe plajӑ, sub razele soarelui african, afundați ȋn nisipul alb pȃnӑ la cӑderea nopții. Vezi ofertele disponibile

INSULELE MALDIVE

Ultima destinație recomandatӑ, ȋnsӑ nu cea din urmӑ, rӑmȃne Insulele Maldive. Necesitӑ o prezentare mai pompoasӑ cӑci se spune despre ele cӑ ar fi “perla Oceanului Indian”.  Eu una le-aș numi mai degrabӑ ”peruzele apelor indiene” și asta datoritӑ culorii turcoaz, cȃt și a valorii lor (sunt considerate pietrele fericirii) și a efectului curativ. Clima tropicală de aici transformӑ iernile noastre ȋn sezonul de vȃrf al turiștilor ce aleg sӑ-și petreacӑ vacanțele pe aceste meleaguri. Ca și activitӑți sportive, dacӑ iubiți apa, puteți ȋncerca scuba diving sau surfing. Dincolo de frumusețea exoticӑ a insulelor, gӑsiți și atracții turistice culturale precum: Moscheea Vinerea Mare, cea mai valoroasӑ clӑdire din zonӑ, un monument architectural construit ȋn secolul XVII pentru realizarea ceremoniilor și a evenimentelor speciale de pe insulӑ, de asemenea și Muzeul Național ascunde istoria insulei ȋn diverse obiecte regale, monede sau bijuterii. Dacӑ ar trebui sӑ aleg un singur cuvȃnt care sӑ defineascӑ Insulele Maldive el ar fi RELAXARE. Iatӑ cȃteva variante de oaze de liniște.

Mai aveți ȋncӑ suficient timp sӑ vӑ pregӑtiți bagajele pentru Revelion. De exemplu, aici gӑsiți mai multe pachete și recomandӑri de vacanțe pentru noaptea dintre ani.

Este minunat cȃnd alții pot face treaba ȋn locul vostru și vӑ pot organiza vacanșe de neuitat, ofertele de tip early-booking fiind foarte avantajoase. Prin acest articol am demonstrat că putem desființa zicala ”Iarna nu-i ca vara”. Ba chiar e mult mai frumoasӑ dacӑ e petrecutӑ ȋntr-una din cele trei locuri menționate mai sus.

Alexandra Sebe – agent turism VacantaCool