Omanul celor 1001 de nopti: Eu, in a doua mie noapte araba

Pe mine, curiozitatea in privinta calatoriilor, spiritul aventurier si atractia fata de tot ce este fundamental strain m-a aspirat mereu, deoarece cordonul ombilical, niciodata taiat, ma lega de tot acest necunoscut infinit exterior fiintei mele. Am vrut sa zbor! Si zborul a fost mereu sufletia mea. In urma cu 3 ani, in acordurile desavarsite ale extazului, am decis sa plec. In noaptea de dinainte, am dormit extrem de usor si de odihnitor, dar m-am trezit odata cu zorii, cu gandul ca am multe de pregatit. In realitate, pe mine doar ma aveam de pregatit. Si am calatorit spre acele pamanturi arabe ale caror traditii pare ca se pierd usor usor in negura timpurilor.

Asa am ajuns sa locuiesc pret de 2 ani undeva pe coasta de sud-est a Golfului Persic. Mi-am imaginat mereu lumea Orientului prin prisma desenelor animate cu Sindbad. In copilarie, am citit povestile Seherezadei si cele O mie si una de nopti ale sale. Iar eu ma aflam atunci, la momentul decolarii, in a mie doua noapte araba. Desi lumea nu se pastreaza nici vesnica, nici neatinsa, locurile au memorie. In spatele proiectelor vaste de modernizare de toate inaltimile, a soseselor largi si a dorintei de a epata, inca mai puteam regasi urme ale Arabiei de basm, ale Arabiei Traditionale, ale Arabiei Autentice. Atunci, viata mea a inceput sa se schimbe cu mult. Ziua tot acelasi numar de ore avea si de fapt conta cat imi ramanea pentru sufletul meu. In fond, asta e marele termen de referinta. Cand scapi de toate obligatiile si nevoile diurne si ramai singur cu sufletul tau, abia atunci traiesti…Nu stiu cum sa spun lucrurilor pe nume, asa ca le spun intocmai cum imi vin: Traiam noutatea ca pe o fericire, din zona Emiratelor pana la Capitala “Qatariana” si Sultanatul “Omanez”.

Pe atunci, nu stiam insa nimic despre splendoare. Cuvantul, in sine, il auzisem, incercasem chiar sa mi-l apropii. Cumplit, fugea de mine. Si iata ca intr-o zi, de prea mult dor de el, cuvantul acesta a venit la mine, ca o speranta, ca un legamant. S-a tesut imprejurul meu, suav, cu miros de parfumuri foarte tari si ard bakhour, pe vremea cand descopeream Omanul. Aici, cu o anume unicitate, povestile copilariei mele isi recapatau actualitatea. In Oman nu am vazut zgarie-norii din Emirate sau din Qatar. Sultanul a decis sa nu existe cladire in Oman mai inalta de 8 etaje, acestea din urma fiind extrem de rare. In schimb, orice cladire trebuie sa urmeze niste linii directoare de arhitectura traditional araba care sa pastreze un cadru arhitectonic unitar la nivelul intregii tari. Asa si-a conservat Omanul, cu un succes inegalabil, traditiile, stilul de viata lejer, arhitectura, in conditiile unei normale modernizari.

Omanezii de la oras sunt extrem de relaxati in viata de zi cu zi. Pornind de la acest detaliu aparent nesemnificativ, Omanul ilustreaza discret o societate solid ancorata in valori durabile, datorata in mare parte viziunii si ambitiei unui singur om, o societate in care te simti agatat ca de tatana timpului cel mare. Omanezii sunt foarte devotati lui Dumnezeu, Allah-ul lor, cu o fervoare nemaiintalnita. Pentru ei, Allah este fundamentul absolut al existentei, avandu-si propria reteta a raportului cu divinitatea. Marea Moschee Sultan Qaboos din Muscat este principala moschee din Sultanatul Oman, fiind decorata cu cel de-al doilea cel mai mare covor tesut manual si cel mai mare candelabru din lume. In spatele acesteia, dainuie o trasatura a lor unica si foarte vizibila – „chemarea la rugaciune”, care rasuna prin toate difuzoarele in toate cele 5 momente ale zilei.

Cand braurile soarelui se desfaceau, puteam zari cu privirea indienii care taiau muntele in doua ca sa faca sosele. La poalele Golfului, in Qantab, se aflau plajele cu nisip fin incadrate intre stancile sapate de ape. Pe apa limpede pluteau ambarcatiunile vechi ale pescarilor. Pestele e pescuit zilnic din apele Marii Arabiei, de la sardine si ton, pana la calamari si pui de rechini. In orasul Salalah, al doilea oras ca marime in Sultanatul Oman, abundenta copacilor de tamaie inmiresma intreg cuprinsul pietelor traditionale arabe: souks, pana la Palatul Sultanului inconjurat de forturi, pe care il puteam admira numai de la distanta. Peste tot prin oras se ardea tamaie (case, magazine, bazaruri, restaurante) si totul parea cuprins intr-un singur miracol. In cautarea timpului pierdut am descoperit si Orasul Sur, situat la aproximativ 150 km de capitala Omanului, ce isi mai pastreaza inca glorios vechile traditii ale constructiei ambarcatiunilor arabe cu panze. Acestea se construiesc aici manual, numai cu ajutorul ciocanului, fierastraului si a altor unelte traditionale.

Asa cum am spus, nu stiam nimic despre splendoare. Mai apoi am inteles ca “frumosul”, cu care incercasem sa imi presar viata, era insuficient. Aveam dintr-o data o incredere pe care nu mi-o cunoscusem niciodata, pentru ca ceea ce-mi condamnasem pana atunci spunea altceva. Am cenzurat vise, simtindu-ma aplaudata de cei din jur. Aceasta calatorie m-a scos din impas. I-am descoperit esenta si i-am mers pe urma pana la capatul zilelor ei. A durat 2 ani frumosi…iar in arhitectura de tip O mie si una de nopti, mi-am lasat visele sa zboare sus, ca pe un zmeu.

 

Casandra Ionita – Agent turism VacantaCool