Iubitorii de calatorii ar putea constitui, ei singuri, o intreaga societate. Poate chiar o societate numai a lor. Cineva spunea ca natura este plina de miracole, dar de miracole ale ratiunii. Nu-s multe momentele in care gandirea omeneasca a indraznit atat de mult: sa mearga in sensul dat de istorie, traind sentimentul unei schimbari importante, a unei eliberari, a unei noi puteri ce vine din relativizarea experientei de a fi o fiinta umana. Aceste calatorii sunt despre a fi noi insine, despre a avea curajul de a fi autentici si verticali, despre iesirea din rolurile vechi si spulberarea de identitati despre care am crezut ca “sunt eu”, despre depasirea limitelor pe care am crezut ca le avem si astfel le-am creat.

In fond si la urma urmei, aceste calatorii sunt un exercitiu de creatie constienta de realitate, extinse cu mult in afara zonei noastre de “confort”. Intr-o noapte, in starile mele de veghe, am inteles ca rolul meu, indiferent cata abnegatie am pus in el, se va incheia. Atunci, in noaptea aceea, am inteles notiunea de lume rasturnata. Traim intr-o astfel de lume. Ne traim vietile cu ochii pe ceas. Traim pe repede inainte, ca niste roboti.

Si-atunci, cum pot eu veni spre toti acesti oameni, mi-am zis, spunandu-le ca arta, frumosul, natura trebuie sa fie mai presus de orice? Totul a inceput intr-o dimineata. In vietile noastre, totul parca a inceput cu dimineti. A fost dimineata de inceput a fiecarei schimbari, au fost diminetile de inceput ale cotiturilor din vietile noastre. Asa era si in dimineata aceea, cand am decis sa pornesc catre unul din locurile ce pastreaza cele mai proaspete tonuri visate de ochiul omenesc, o tara care dovedeste ce minunat e sa te cufunzi intr-un peisaj plin de resurse precum Mozambicul, una dintre cele mai vechi tari din lume, candva capitala mondiala a comertului cu sclavi, bumbac si condimente.

In vremurile din urma, istoria este o lunga insiruire de batalii si razboaie. Suntem obisnuiti sa privim trecutul prin aceasta prisma, dar trecutul este viata traita deja, experienta care contine gandire, emotie si gest. Aceasta tara africana locuita candva de oameni vesnic aflati in conflict, ce poarta cu sine toate acele straturi stravechi de experienta umana, au vindecat un om obosit, un om ce a creat realitate, un timp foarte indelungat, din inconstienta.

As spune ca tot Mozambicul este un amestec de traditie şi modernitate, cu parfum colonial. Cladirile proiectate de Gustave Eiffel, vilele de milioane de euro si paradisurile de la malul Oceanului Indian contrasteaza intr-un mod inedit cu saracia din mahalalele suburbiilor. Aici, decalajul dintre saraci si bogati este imens.

Mozambicul e mare si departe de Europa. Capitala Maputo m-a transpus pe nesimtite intr-un decor tipic african, in cautarea crevetilor uriasi la un restaurant generos din spatele pietelor, in imediata vecinatate a impresionantei Cladiri a Garii incadrata de palmieri. In Arhipelragul Bazaruto, o rezervatie naturala cu adevarat exclusivista, totul se desprindea si curgea, ca o materie vascoasa, de pe retina cea adevarata, cea esentiala ce iesea la suprafata si ma lasa sa vad cu ea.

In toate trupurile binecinstitilor mozambicani, temple nezidite de mana omeneasca, se afla un vestigiu pretios, care da informatii asupra existentei noastre milenare. Atat pe coasta, cat si pe insule, timpul pare ca s-a oprit in loc. De-a lungul si de-a latul acesteia regasim oameni care traiesc in armonie cu natura si care folosesc oceanul pentru a-si gasi hrana. In piata centrala si piata de peste atmosfera a ramas aproape neschimbata de cateva secole si localnicii au aceleasi marfuri, gesturi, trucuri si mentalitati ca si strabunicii lor.

Intre Tropice și Ecuator apa Oceanului Indian este calda, iar soarele pare sa nu se incrunte niciodata. Faleza generoasa de la Oceanul Indian abunda pe alocuri in palmieri. Mozambicul este un Paradis renascut din razboi si o mecca pentru oricine a auzit de diving. O multime de pesti tropicali locuiesc acele ape sub privirile “curioase” ale egretelor, ale batlanilor şi ale singuraticelor pasari ibis care marginesc tarmurile. Tofo se lauda cu cea mai mare populatie de pisici de mare din lume in timp ce in Zavora exista situri vizitate de diferite specii rare de rechini.

Pe aceste intinderi, fiecare kilometru parcurs era unul al noilor alegeri pe care le faceam pentru mine insami, lasand sa se absoarba ceva din corpul meu, din energiile vechi solidificate in oase, in muschi, in carne. Pentru asta eram acolo, in aceasta explorare, pentru a unifica in viata mea dualitatile si pentru a aduce integritate fiintei, sub forma experientei. Odata reintoarsa, ceva in mine s-a schimbat. Am primit putinta de a privi in vapaia luminii, fara sa clipesc. Am trait acel moment in fulgerarea lui, si de atunci il traiesc neincetat. Cand veti intelege asta, ati trecut pragul.

Prin prisma tuturor acestor lucruri, Mozambicul va ramane, aidoma unui parfum care se risipeste, seducator si senzual, dar a carui aroma persista si dupa ce ai uitat de el…

 

Casandra Ionita – Agent turism VacantaCool