Criză economică în Europa. Compania pentru care lucrez resimte direct lovitura. Totul este anesteziat. Colegii se uită la calculatoare și așteaptă ceva de făcut de mai bine de o lună de zile. Se anunță că pentru cel puțin un an nu avem cum să ne așteptăm la nici o modificare, cel puțin nu în bine. Se încep concedierile. Nu mă simt în pericol, dar nu mă simt nici norocoasă. Am o senzație de sufocare. Nu mai sunt în pielea mea, sunt în afară și văd cum trece viață pe lângă mine. De aproape un an simt că trebuie să mai cresc, să mai învăț lucruri noi. Acum, pentru cel puțin încă un an, trebuie să stau în această stare de fapt care mă dezamăgește. Până acum aveam speranța că ceva se putea schimba. Acum e decis, nimic nu se va schimba. Ce pot face? Să joc la sigur, să îmi păstrez o slujbă făcând lucruri care nu îmi plac, într-un mediu tensionat și în descompunere, sau să risc și să nu pierd acest an?

IMPULSUL

EP 1-250x250aCriză economică în Europa. Compania pentru care lucrez resimte direct lovitura. Totul este anesteziat. Colegii se uită la calculatoare și așteaptă ceva de făcut de mai bine de o lună de zile. Se anunță că pentru cel puțin un an nu avem cum să ne așteptăm la nici o modificare, cel puțin nu în bine. Se încep concedierile. Nu mă simt în pericol, dar nu mă simt nici norocoasă.

Am o senzație de sufocare. Nu mai sunt în pielea mea, sunt în afară și văd cum trece viață pe lângă mine. De aproape un an simt că trebuie să mai cresc, să mai învăț lucruri noi. Acum, pentru cel puțin încă un an, trebuie să stau în această stare de fapt care mă dezamăgește. Până acum aveam speranța că ceva se putea schimba. Acum e decis, nimic nu se va schimba. Ce pot face? Să joc la sigur, să îmi păstrez o slujbă făcând lucruri care nu îmi plac, într-un mediu tensionat și în descompunere, sau să risc și să nu pierd acest an?

De când am citit primele lucruri despre Asia, am rămas fascinată. Vreau să vizitez acest tărâm îndepărtat și, după cum se anunță, foarte diferit și fascinant. Vreau acest lucru de mult, și, având în vedere că lucrez în România, pe un salariu sub pregătirea mea, pare un lucru imposibil de realizat. Să vizitez țările Asiei pe rând, înseamnă un efort financiar enorm.

Îmi pot oare permite să nu muncesc și să călătoresc prin Asia? Pentru cât timp? Cum aș putea să fac asta? Să plec singură?

Prietenii mă privesc neîncrezători. Criza economică pare să îi facă pe toți să își îndrăgească mai mult slujbele, pe care până acum le cam detestau. Și totuși, acum ar fi perioada perfectă. Economia e oricum stagnantă. Nimic nu va crește, nimic nu se va schimba. Cel puțin, așa văd eu lucrurile, și acest lucru contribuie la starea de sufocare pe care o simt intensificându-se pe plan fizic cu fiecare zi ce trece.

Vorbesc cu multă lume, vorbesc cu prieteni apropiați sau doar cu cunoștințe. Vreau să strâng idei și impresii. Prietenii din România îmi spun că visez, că sunt prea idealistă. Când vorbesc cu străinii, aceștia se uită la mine aproape cu dispreț: „dacă asta este ceea ce vrei să faci, fă-o”. Mă gândesc și eu ca restul românilor cât de ușor trebuie să le fie celor din Vest să vorbească așa. Ei au alte salarii, ei nu au nevoie de vize aproape nicăieri, ei nu sunt opriți la toate granițele, ei nu sunt suspectați la fiecare pas.

Și totuși, de ce nu ar avea succes planul meu? Am simțit de multe ori cum gândurile mi-au pus piedică faptelor. Nu vreau să mai las asta să îmi distrugă posibilitățile. În principiu, orice este posibil. Și ce dacă sunt idealistă și visătoare? Dacă nu îndrăznesc, sigur nu ajung unde vreau. Trebuie să risc.

Dar cum să fac să fie un success?

PLANUL

Am auzit de CouchSurfing. Nici nu mai știu cum sau de la cine. Ideea îmi place, dar ridică și multe întrebări. Și totuși, de ce mă surprinde, în această lume a internetului, că există așa ceva?

Ideea i-a venit unui american, care cumpărând un bilet ieftin spre Islanda, se gândește să trimită un email în masă multor studenți din locația vizitată și să îi roage să îi ofere un loc de dormit. Spre surpinderea lui, mulți i-au răspuns pozitiv și, ospitalitatea lor neoprindu-se acolo, a reușit să descopere orașul prin ochii localnicilor, nu a unui simplu turist înghesuit și pierdut în masele agitate și nervoase de alți turiști.

CouchSurfing este o platformă unde gazdele – oameni ce au o canapea liberă și dorința de a cunoaște sau doar ajuta semenii – pot intra în contact cu călătorii. Fiecare are un profil, unde poate fi contactat și unde poate primii recomandări de la cei cu care a intrat în contact. O idee simplă, care se bazează foarte mult pe încredere.

Nu cunosc pe nimeni care să fi folosit CouchSurfing. Ideea, spusă altora, le pare foarte dubioasă. Și eu care credeam că sunt persoana cu cea mai scăzută încredere în bunătatea oamenilor dintre toți prietenii sau cunoștințele mele!!! Adevărul e că îmi doresc să fie o soluție viabilă, pentru că altfel nu văd cum pot călătorii singură prin Asia. Și, m-am decis s-o fac. Defapt, simt că trebuie să o fac. Ideea mi-a intrat în cap și, mult mai pregnant, în suflet, și nu îmi da pace!

Încep pregătirile: trasee peste trasee, evident în funcție de cea mai eficienta și ieftină variantă, incluzând cât mai multe din atracțiile țării, vize, mulți bani pentru vize (taxe consulare dar și bilete de avion, că altfel nu primesc vizele), mult timp pentru vize, și timpul e scurt, pentru că am decis să plec cât mai repede. Nu mai pot aștepta, nu mai vreau să aștept!

Traseul decis este: București – escală în Dubai pentru o noapte și o zi (am citit pe internet că pot să iau o viză de tranzit de la aeroport gratuită și să arunc un ochi și pe acolo) -India (Jaipur, Agra, New Delhi) – Thailanda (Bangkok, Chiang Mai, mănăstire budistă aproape de Chiang Mai pentru meditație, alte locuri dacă am timp) – Macao – Hong Kong – China (Shanghai, Beijing, poate altceva dacă am timp) – Japonia (Tokyo, Kyoto, Osaka, poate mai mult dacă am timp) – Australia (Cairns pentru reciful de corali, Brisbane care am auzit că e comparativă cu Melbourne, Sydney, poate mai mult dacă am timp) – Noua Zeelandă (dacă mai am bani) – Singapore – Malaezia (Kuala Lumpur) – India (sudul până la Mumbai, unde am auzit că pot să stau pe platourile Bollywoodiene ca figurant și să primesc și ceva bani ca figurant in unul din filmele lor… nu mult, evident, dar e o idee amuzantă) – Dubai (2-3 zile de sky-scrapers și lux) – București.

În mijlocul pregătirilor, nu mult după ce mi-am creat profil pe CouchSurfing, un american cu un nume ciudat căruia nu i-am dat mare importanță inițial, mă contactează și îmi spune că e în vizită doar pentru un weekend în București, că are cazare, dar că nu știe pe nimeni aici. Mă întreabă dacă ne putem întâlnii în seara aceea. Ce complicat! Aveam deja întâlnire cu niște prieteni, o întâlnire mai restrâsă, și nici nu simțeam că prietenilor mei le-ar face plăcere să întâlnească un necunoscut. Mi-am dat seama cât de greu o să-mi fie să-mi găsesc gazde, și, în pofida reținerilor mele (în afară de întâlnirea deja stabilită, mai era și o zi destul de mohorâtă și racoroasă), am decis să mă întâlnesc cu el înainte. O să analizez care e situația pe moment și decid cum o să continue seară. Oricum sunt o persoană foarte empatică, acum intră în joc și superstițiile. Nu pot să încep cu un refuz. Ce semeni, aia culegi – spune un proverb pe care eu îl consider foarte înțelept.

Datorită unor încurcături și, mai ales, a timpului scurt în care ar fi trebuit să îl cunosc cât de cât pe primul meu CouchSurfer înainte de a decide dacă să îl prezint sau nu prietenilor mei, nu am timp decât de o simplă strângere de mână. În plus, nu aș fi putut să îl las singur oricum acum, poate decât într-un caz extrem în care se dovedea a fi cine știe ce ciudat.

E un băiat înalt și slăbuț, destul de timid, sau poate doar cu bun simț, cu numele Vir. Total atipic față de ce m-aș fi așteptat de la un american. Oricum, pornim spre locul de intanire cu prietenii mei – strada Smârdan. Deși a plouat puțin și s-a mai răcorit, nu vrem să renunțăm la terase. Pe drum aflu că lucrează în New York și că a decis să facă o excursie în România pentru că persoanele pe care le-a cunoscut până acum din România i s-au părut foarte drăguțe. Asta mai rar am avut ocazia să aud…

Bine dispuși, ne întâlnim cu prietenii mei și, spre surprinderea tuturor, una dintre prietenele mele și Vir lucraseră în aceeași companie și se știau din New York. Incredibil cât de mică este lumea totuși! De bun augur, mă gândesc eu! În plus, aflu câte ceva despre CouchSurfing (nu primesc încurajări pentru a sta cu gazde indiene, dar primesc promisiuni de ajutor în găsirea unei gazde în New Dehli). Vir era din India. Ar fi trebuit să îmi dau seamă după nume.

Si… îmi dau demisia! Acum e decis totul! Am plătit bilete de avion pentru a parcurge jumătate de glob, nu mai pot da înapoi… Dar cine ar vrea?!? Și totuși, cum o să fie totul? Câtă emoție!!!

By AdN